Politica externă a României din ultimii ani a fost marcată de o axare excesivă pe relația cu Ucraina și Republica Moldova. Dacă sprijinul acordat vecinilor în dificultate poate fi justificat moral într-un anumit cadru, lipsa unei strategii clare, echilibrate și articulate proprii a transformat România într-un actor pasiv, marginalizat pe scena internațională. Ne-am poziționat singuri într-un colț, uitând că diplomația presupune în primul rând apărarea intereselor proprii.

România pare să fi renunțat complet la ideea de politică externă independentă. Deciziile sunt luate mimetic, în linie cu așteptările altora, fără consultare publică și fără o analiză serioasă a impactului pe termen lung. De la sprijinul nelimitat pentru Ucraina, până la asumarea de riscuri militare, precum antrenamentele pentru piloții ucraineni pe teritoriul românesc sau cedarea sistemului Patriot, toate sunt măsuri care servesc mai mult interesele altora decât pe ale noastre.

Pe lângă Ucraina, obsesia pentru „integrarea europeană” a Republicii Moldova a fost transformată într-un obiectiv suprem al diplomației românești. Cu toată apropierea culturală și istorică, România nu a condiționat niciodată sprijinul de reforme clare. În loc să fim un garant al seriozității în regiune, am devenit un donator automat de bani și resurse, fără nicio voce în schimb.

Această lipsă de suveranitate diplomatică a transformat România într-un stat reactiv. Nu propunem nimic. Nu negociem nimic. Doar executăm. În contextul geopolitic actual, în care alte țări mici își apără vehement interesele (vezi Ungaria sau chiar Bulgaria), România pare paralizată de conformism. Suntem mereu „de acord”, „disponibili” și „în linie”, dar niciodată ascultați cu adevărat.

România trebuie să revină la o diplomație care pleacă de la interesele sale naționale. Vrea actualul regim de la București să susțină Ucraina și Moldova? Să o facă, dar cu măsură, cu strategii clare și condiționări transparente. Să refacă însă și prestigiul diplomatic prin inițiativă și profesionalism, nu prin loialitate automată și tăcere. Altfel, vom rămâne pentru mult timp în ultima bancă a diplomației europene, tratați ca o țară „de serviciu”, nu ca un partener real.