Guvernul condus de premierul francez François Bayrou a căzut în urma unei moțiuni de cenzură, într-un moment de instabilitate politică internă, dar și de reevaluare a relațiilor externe ale Franței. Ce s-a întâmplat la Paris nu trebuie privit doar ca un episod din politica unei alte țări, ci ca un semnal pentru România, în contextul influențelor persistente și adesea opace pe care Franța le exercită în spațiul nostru politic și economic.

ANDREI POPETE PĂTRAȘCU

România este, de ani buni, un teren fertil pentru interesele franceze. De la marile contracte din infrastructură până la influența masivă în politică, Parisul și-a construit în România o poziție privilegiată, rareori contestată. Nu o dată, deciziile de la București au fost modelate sau întârziate de calcule făcute în laboratoarele politice ale partenerilor francezi, sub umbrela unei „prietenii istorice” idealizate, dar uneori păguboase pentru interesele naționale.

Prăbușirea Guvernului Bayrou ar trebui să invite la o reflecție sinceră: cât de mult ne-am lăsat modelați de influențe externe care, deși prezentate drept parteneriate strategice, au dus deseori la blocaje administrative, protejarea unor interese economice străine și o lentoare în luarea deciziilor suverane? Poate România să se repoziționeze în relațiile sale externe, inclusiv față de Franța, cu mai multă luciditate și mai puțin complex de inferioritate? Dacă s-ar vrea, da!

Politicienii români nu au însă forța necesară să definească prioritățile  naționale și mai ales independența României. Nu putem ignora nici modul în care interferențele franceze s-au strecurat inclusiv în discursul public, în numirile politice, în diplomație sau chiar în tendințele ideologice din interiorul unor partide. Când un guvern precum cel al lui Bayrou eșuează în propria țară, ne putem întreba: câte dintre ideile, modelele sau oamenii susținuți de Franța în România sunt într-adevăr potriviți pentru realitățile noastre? Sau poate doar ni s-au impus sub pretextul modernizării?

Căderea guvernului francez nu este doar un fapt divers extern, ci o oportunitate de a regândi relațiile dezechilibrate, de a recâștiga autonomie în decizie și de a promova un interes național curat, eliberat de amestecuri mascate sub forme elegante. Pentru aceasta este însă nevoie de o clasă politică onestă cu propriul popor.