PSD, PNL și USR — trei partide care, deși controlează pârghii importante ale statului, de la guvern la administrație, de la Parlament la instituții descentralizate, au pierdut exact ce contează cel mai mult într-o democrație: încrederea și sprijinul real al poporului. Puterea pe care o afișează este una administrativă, de aparat, nu una legitimă, vie, născută din voturi convingătoare și respect față de cetățeni.

În realitate, aceste formațiuni nu mai reprezintă decât propriile rețele de interese, clientele de partid, contractele cu dedicație și jocurile de culise. Deși se atacă între ele în mod teatral, în esență fac parte din același sistem anchilozat, rupt de societate și golit de valori. Merg la alegeri cu promisiuni reciclate, refuză reforme reale și mimează consultarea publică, doar pentru a bifa aparența de democrație.

PSD joacă rolul eternului salvator social, dar uită că tocmai politicile sale au adus Educația și Sănătatea în criză. PNL se pretinde liberal, dar stă în genunchi în fața sistemului birocratic de stat și a intereselor transnaționale. USR, care se dorea un suflu nou, s-a transformat rapid într-o formațiune a scandalurilor interne și a ambițiilor personale, incapabilă să construiască ceva durabil.

Toate aceste partide au ajuns să își confunde propriul interes cu interesul public. Instituțiile statului sunt populate de oameni numiți politic, nu pe merit. Justiția e influențată, presa cumpărată, administrația sufocată de loialisme. În acest context, nu e de mirare că oamenii nu mai cred în nimic: nici în vot, nici în alegeri, nici în schimbare. Pentru că, indiferent cine câștigă, aceiași oameni par a trage sforile în spate.

Poporul român nu mai cere miracole. Cere doar decență, coerență și respect. Iar când acestea lipsesc, nu mai rămâne decât o clasă politică în derivă, care are toate instituțiile, dar a pierdut esențialul: poporul. Iar fără popor, nu mai e democrație. E doar o piesă proastă, jucată pe banii contribuabililor.

Andrei Popete Pătrașcu

Lasă un comentariu

Quote of the week

"People ask me what I do in the winter when there's no baseball. I'll tell you what I do. I stare out the window and wait for spring."

~ Rogers Hornsby