Declarația recentă a președintelui României, Nicușor Dan, privind influența serviciilor secrete, în special a SRI, în zona politică, economică și decizională, reprezintă o bombă mediatică, dar și o probă a ipocriziei politice. Este ușor să vorbești despre abuzuri instituționale după ce ai beneficiat indirect sau direct de tăcerile, sprijinul sau pasivitatea acelor structuri în timpul ascensiunii tale. Dar e cu totul altceva să faci aceste acuzații din postura celui care conduce statul. Când vorbește despre influența SRI-ului în politică, Nicușor Dan nu o face ca un outsider, ci ca principal beneficiar al actualului sistem.

Această „dezvăluire” nu vine într-un context de transparență sau reformă, ci pare mai degrabă o tentativă de a se delimita de un sistem care l-a tolerat și susținut atâta timp cât a fost convenabil. Declarațiile nu sunt urmate de măsuri, de anchete, de decizii concrete. Nu există nicio inițiativă prezidențială de demilitarizare a administrației, de echilibrare a puterilor sau de eliminare a interferențelor serviciilor în viața publică. Doar cuvinte care, în lipsa acțiunii, se transformă în acuze gratuite și politicianism de duzină.

Mai grav este că, în loc să restabilească încrederea în instituții, președintele riscă să adâncească și mai mult ruptura dintre cetățeni și stat. Dacă șeful statului afirmă deschis că deciziile economice și politice ale țării au fost influențate de servicii, ce mesaj mai transmitem oamenilor? Că votul lor nu contează? Că instituțiile sunt captive? Că România este, în fapt, o democrație decorativă? Cum a ajuns Nicușor Dan președintele României?

Acesta dinamitează acum un sistem pe care nu l-a combătut activ niciodată și pe care l-a acceptat tacit. Îi critică pe „alții”, dar uită că astăzi, „statul e el”. Nu e doar o opinie personală aruncată la o televiziune! Este un act de gravitate constituțională. Dacă există dovezi ale abuzurilor, să le prezinte. Dacă știe nume, să le spună. Altfel, totul rămâne o manevră de imagine, o tentativă de a se repoziționa politic într-un climat tot mai tensionat.

Această criză de sinceritate a președintelui Dan vine prea târziu, este prea vagă și prea comodă. Să denunți influențele serviciilor când ești în vârful piramidei puterii și să nu faci nimic pentru a le limita este dovada supremă că nu vorbim despre curaj, ci despre jocuri de culise. România nu are nevoie de un președinte care acuză fără să repare. Are nevoie de lideri care acționează, nu doar joacă rolul „disidentului din interior”.

Andrei Popete Pătrașcu