Implicarea declarativă și simbolică a liderilor politici români în sprijinul unor candidați sau formațiuni politice din Republica Moldova a devenit, dintr-un gest de solidaritate, un act de ingerință. Președintele României, premierul și mai mulți miniștri nu se mai limitează la mesaje instituționale de susținere a parcursului european al Moldovei, ci se exprimă direct în favoarea unor actori politici specifici. Acest comportament, deși ambalat diplomatic, încalcă principii fundamentale ale respectului față de suveranitatea unui stat vecin și riscă să adâncească polarizarea politică de peste Prut.

Republica Moldova este o țară suverană, cu un sistem democratic fragil, în continuă consolidare. Alegerile, fie ele locale, parlamentare sau prezidențiale, trebuie să rămână un proces liber de presiuni externe. Atunci când oficialii de rang înalt ai unui stat vecin transmit public mesaje de susținere pentru anumite forțe politice moldovene, acest lucru nu mai este doar sprijin, ci o tentativă de influențare. Nu e vorba doar de etichetă diplomatică, ci de o responsabilitate instituțională care trebuie să respecte granițele politice și simbolice ale statului vecin.

România are, fără îndoială, un interes strategic în menținerea Moldovei pe traiectoria euroatlantică. Dar exact în acest punct devine periculoasă abordarea actuală: când sprijinul se transformă în partizanat, el riscă să submineze tocmai ideea de democrație pe care pretinde că o apără. Ce legitimitate mai are un demers democratic dacă alegătorii percep că decizia finală este influențată sau girată de o putere externă?

De asemenea, partidele politice moldovene riscă să fie discreditate intern atunci când sunt percepute drept „produse de export” ale Bucureștiului. În loc să își câștige legitimitatea prin proiecte și încredere civică, devin dependente de capitalul politic importat. Astfel, intervențiile politicienilor români, chiar dacă bine intenționate, pot deveni un cadou otrăvit.

Este îngrijorător că aceste gesturi vin într-un moment de maximă sensibilitate geopolitică, când Rusia abia așteaptă să exploateze narativul „amestecului românesc” pentru a decredibiliza procesul democratic din Moldova. Orice pas greșit în această direcție nu face decât să dea apă la moară propagandei pro-ruse, alimentând fobiile și diviziunile interne.

România trebuie să revină la un cadru instituțional corect și discret de sprijin, prin investiții, proiecte culturale, educaționale, nu prin lozinci și intervenții electorale. Între prietenie și ingerință e o linie fină. Iar când e depășită, chiar și cu bune intenții, riscul e ca prețul să-l plătească tocmai viitorul democratic al Republicii Moldova.

Andrei Popete Pătrașcu