Românii trăiesc astăzi într-un contrast între mesajele oficiale și realitatea de zi cu zi. Ne este servită, prin toate canalele posibile, ideea că principalul pericol este Rusia, în timp ce problemele interne, prețurile mari, taxele sufocante, sistemele publice ineficiente, rămân nerezolvate. În loc să ni se ofere soluții, suntem îndemnați să fim „solidari” și „răbdători”, în timp ce nivelul de trai scade de la lună la lună.

Resursele României sunt exploatate de companii străine, în timp ce statul român, prin liderii săi, stă pasiv. Energie avem, dar o plătim la preț de import. Gaze naturale extragem, dar profitul ajunge în afară. Pădurile sunt tăiate legal de firme străine, iar administrațiile locale și centrale ridică din umeri. În tot acest timp, populația este ținută ocupată cu discursuri despre amenințări externe și apeluri la unitate.

Clasa politică românească a pierdut legătura cu cetățeanul. Trăiește într-o altă realitate, în care pensiile speciale sunt o normalitate, iar deplasările externe sau vacanțele de lux sunt considerate drepturi, nu privilegii. Orice criză e gestionată cu întârzieri, improvizații și explicații vagi. Lipsa de strategie pe termen lung este evidentă.

Românii nu mai cred în discursuri fără acoperire. Sondajele arată constant că încrederea în clasa politică este la un minim istoric. Deși sunt îndemnați să se sacrifice, oamenii nu mai văd rezultate. Răbdarea s-a transformat în frustrare, iar frustrarea în dezinteres. Nimeni nu mai așteaptă soluții de la conducători care au demonstrat că prioritizează propria stabilitate politică.

Retorica despre „pericolele externe” a devenit un paravan convenabil pentru a evita asumarea responsabilității. Nu Rusia este problema cea mai urgentă pentru români, ci nivelul de trai, sistemul de sănătate, educația, infrastructura și administrația. Iar aceste probleme nu se rezolvă cu lozinci, ci cu viziune, decizii ferme și interes real pentru oameni.

Fără o schimbare de atitudine și priorități la vârf, România riscă să continue în aceeași direcție: o țară cu resurse, dar fără control asupra lor; cu oameni inteligenți, dar forțați să plece; cu instituții, dar fără funcționalitate. Problemele reale ale românilor nu vin din afară, ci din lipsa de responsabilitate internă.