Retragerea parțială a trupelor americane de pe teritoriul României, deși neasumată oficial într-un mod transparent, ridică semne de întrebare asupra locului real pe care îl ocupăm în arhitectura strategică a NATO și asupra onestității cu care ni se comunică adevărul. Mai grav decât plecarea în sine este reacția autorităților române: una de minimizare, tăcere complice și lipsă totală de asumare publică. Sursele oficiale, acelea în care românii nu mai au încredere, potrivit sondajelor recente, au știut, dar au ales să nu spună nimic. Iar regimul de la București încearcă să bagatelizeze plecarea soldaților americani, ca și cum acest detaliu ar fi lipsit de importanță.

România și-a construit, timp de două decenii, un întreg discurs de securitate în jurul parteneriatului cu Statele Unite. Am investit miliarde în baze, în exerciții comune, în armament compatibil cu NATO. Am fost cei mai disciplinați elevi din regiune, convinși că proximitatea față de SUA ne garantează protecția. Dar în lipsa unui dialog public sincer și în contextul în care nici presa apropiată de putere nu întreabă nimic, retragerea trupelor este tratată ca o simplă rotire de forțe. Nu e.

Tăcerea autorităților este o insultă la adresa opiniei publice și o dovadă de dispreț față de transparența democratică. Românii nu sunt copii cărora să li se spună „stați liniștiți, e totul sub control”. Dacă partenerul strategic își regândește prezența, cetățenii au dreptul să știe. Dar în loc de explicații, primim calmul fals al liderilor de la București, care preferă să minimalizeze evenimentul ca să nu tulbure o propagandă oficială obosită.

Această atitudine nu arată doar o slăbiciune instituțională, ci și o ruptură între conducere și cetățeni. Nu poți cere încredere într-un parteneriat când tu, ca stat, refuzi să comunici cu poporul. Nu poți cere sprijin pentru eforturi de securitate regională, în timp ce muți piesele de pe tablă fără să anunți jucătorii.

România are nevoie mai mult ca oricând de parteneriate solide, dar și de onestitate în relația cu propriii cetățeni. Dacă sursele oficiale mint prin omisiune, iar guvernul transformă orice recul în „strategie”, riscăm să pierdem nu doar încrederea în parteneri, ci și în statul însuși. Iar atunci nu rușii vor fi marea problemă, ci criza internă de credibilitate.

Andrei Popete Pătrașcu