Inițiativa USR de a interzice simbolurile comuniste și de a elimina din spațiul public orice urmă a liderilor regimului trecut ridică semne serioase de întrebare într-o societate democratică. În practică, această inițiativă împotriva „nostalgiei” pentru comunism, alunecă periculos spre o formă de revizionism convenabil politic și spre o tentativă de control asupra memoriei colective.

Sub pretextul combaterii extremismului, această propunere vrea să stabilească „adevărul oficial”, dictat de un partid cu 9% în sondaje și zero legitimitate morală. Aceasta nu este „o lege a memoriei”, este o tentativă de spălare a istoriei pe criterii ideologice și de marginalizare a celor care gândesc altfel.

USR, partidul care susține valorile europene, calcă în picioare exact principiile democratice pe care pretinde că le apără: libertatea de exprimare, pluralismul ideilor, dreptul la asociere. Comunismul a fost o un regim dictatorial, dar nu poate fi șters din memoria colectivă cu dalta și ciocanul. Interzicerea simbolurilor, plăcilor și opiniilor nu face decât să transforme victimele în complici, iar istoria într-un text cenzurat.

Ce competență morală are un partid ca USR să emită verdicte istorice? Ce știu ei despre contextul politic, social, economic sau ideologic de atunci, când folosesc azi memoria victimelor doar ca pretext pentru capital electoral? Românii nu sunt nostalgici pentru că vor comunismul înapoi, sunt dezamăgiți de voi, de voi toți care ați distrus încrederea în libertate, în justiție, în stat.

Să fim clari: comunismul nu se întoarce. Ce se întoarce este autoritarismul îmbrăcat în hainele democrației. Când un partid ajunge să decidă ce idei sunt „periculoase” și ce statui au voie să existe, suntem foarte aproape de o nouă formă de totalitarism fie că este digital, politic sau ideologic. Nu comuniștii anulează azi alegerile libere, ci exact cei care urlă împotriva lor. Nu Ceaușescu a suspendat votul prezidențial din 2024, ci actuala coaliție susținută de acești pseudo-democrați.

Adevărul istoric nu se votează în Parlament. El trebuie înțeles, asumat și transmis mai departe prin educație, nu prin interdicții. Românii au dreptul să-și amintească trecutul, oricât de dur ar fi, fără să fie învinovățiți pentru ce simt. Cine decide azi că o părere este „nostalgică” și trebuie interzisă, va decide mâine că o altă opinie este „periculoasă” și trebuie pedepsită. Așa începe dictatura.

USR nu vrea să lupte cu comunismul, vrea să controleze discursul public. Vrea să mute atenția de la incompetența guvernării lor către o falsă problemă morală. Dar românii văd, înțeleg și nu uită. Și exact asta deranjează: că adevărul din stradă nu e același cu propaganda din social-media, că România are nevoie de dreptate, nu de legi care-i marginalizează pe cetățenii care gândesc altfel, iar istoria prezentului nu poate fi reeducată la comandă politică.